JURNALUL UNEI MAMICI SI AL UNUI FIU

Sambata, 18 decembrie 2010

Azi a fost o zi cam agitata. Sunt cu parintii mei care au emotii si se straduiesc sa nu faca nimic gresit, totul…ca la carte. Dar si cartile mai au strecurate erori, asadar, nu va sfiiti, dragii mei parinti, fiti mai spontani!

Taticul ma ia in brate, se apropie de mine un pic cu sfiala, dar cu hotarare in miscari si in toata fiinta lui. Mamica ne-a mobilizat pe seara la baita generala. E prima oara cand fac baita cu parintii. Au si ei emotii, mai ales mamica, daca nu o sa ma tina bine, daca nu va sti ca sa imi faca. E un pic cam negativista, dar in fata unei situatii fara iesire, se mobilizeaza si trece la actiune, ducand totul la indeplinire corect. Ea mai plange din senin parca, taticul o incurajeaza si o ajuta si uite-asa, se termina totul cu bine.

Am iesit curatel si satisfacut din cada mea cea mare ca o barca. Mai dificil a fost cand tata  a dus „barcuta” la marele fluviu- cada. Pana acolo valurile din apartament au mai leganat barcuta, care s-a inclinat si a varsat un pic de apa. Data viitoare trebuie sa se aplice o alta metoda ca sa verse apa din cadita, ca altfel… o varsam pe covor. Eu radeam in sinea mea de o asemenea isprava dar nici macar nu am plans, de teama sa nu atrag atentia.

Apoi am cam avut ceva, crampe si am fost cam agitat. Tarziu, in noapte, am adormit linistit si parintii au respirat usurati.

Eu ii vegheam din Imparatia Somnului si le zambeam dulce.

Joi, 16 decembrie 2010

Azi am fost mai agitat in timpul zilei. Am avut crampe, nu stiu daca au inceput chiar colicile. Mamica citeste prin carti, reviste sa vada cand incep durerile de stomacel, parerile specialistilor sunt impartite. Unii spun ca de la trei saptamani, altii, ca un pic mai incolo. Dar eu i-am spus mamei ca de la teorie la practica e multa cale de batut dar ea tot nu vrea sa inteleaga. Se va izbi singura atunci de greutati.

Bunica mi-a facut ceai Baby calm si am fost apoi mai linistit. Am dormit chiar ca un prunc, pe gargarita preferata in sufragerie. Spre seara, dupa baita generala, am adormit si mai bine, noaptea m-am trezit o data si apoi spre dimineata, pe la 5. Sunt un copil model. Nu incurc si nici nu vreau sa fiu incurcat, sacait. De un lucru nu sunt multumit, mamica inca nu a avut curajul sa ma tina la baie. Cum o sa se descurce atunci numai cu taticul? Asa se intreaba ea. Dar eu sunt sigur ca se va descurca minunat, e o mamica-model pentru ca ma iubeste enorm si are grija de mine, intuieste ce trebuie sa imi faca si s-a si documentat.

Taticul e novice in ale bebelusilor dar il initiem noi si ne va da o mana de ajutor in cercul nostru.Maine vine la mine, abia astept sa il strang cu pumnisorul meu!

Miercuri, 15 decembrie, 2010

Astazi am intrecut masura. Sunt atat de lacom la mancare (mama imi spune: „Lacomita lui mamita”), incat m-am inecat si abia mi-am revenit, bunica ma zgaltait pur si simplu. Am tras o sperietura cu totii, inclusiv eu. Nu stiu de ce nu ma invat minte, mananc asa lacom, gogalt! gogalt! pana nu mai am aer, adica il inghit tot si apoi nu ma simt prea bine…dar…se pare ca e o mostenire pe linie materna. Si mamica e un Lacomila la mancare, daca ii place ceva, ingurgiteaza pana i se face rau si tot nu se indupleca sa cedeze.

Asa ca mi-am gasit scuza.

Din acel moment mamica ma atentioneaza verbal sa fiu mai atent cand inghit laptele, dar eu percep doar tonul mai schimbat, in rest nu inteleg limba lor pasareasca.

In rest, am stat un pic cu bunica azi pentru ca mamica a plecat in oras sa plateasca la banca.

Spre seara a venit bunicul Jan si m-am vazut in sufragerie, s-a topit de dragul meu, se si sfieste sa se apropie de mine dar se roteste in jurul meu, e nostim.

Ma gandesc la taticul, mai sunt vreo doua zile si vine in sfarsit acasa. Oare ce face el in acest moment? Se gandeste atat de intens la noi cum ne gandim noi la el?

De ce oamenii trebuie sa isi…caleasca relatiile la distanta? De unde moda asta ? O fi vreun nou curent, noi bebelusii nu avem asemenea ambitii. Adultii sunt ciudat de complecsi

Eu cred ca da. Si mamica, la fel.

Marti, 14 decembrie 2010

Azi am avut parte de o zi fara prea multe noutati. Am lsat-o pe mamica sa se avenureze mai eparte in oras. A mers in centru cu microbuzul ca sa imi scaneze certificatul de nastere  pentru a-l  trimite lui  taticul la Bucuresti. Mamica mea s-a bucurat de iesire si a venit bine dispusa.  Eu am ramas cu bunica care m-a indopat cu biberonul incat nu am mai vrut sa papa la piept pt. moment. Dar mi-am revenit, caci sunt un mancacios. Am pe cap o caciulita alba, mai stransa, care seamana cu o bonetica si de aceea mamica imi spune: „Bucatarul-sef al lui mamica!”.

Spre seara am fost mai agitat, nu voiam deloc sa dorm. Radeam de mamica si de bunica, cum se chinuiau sa ma pacaleasca sa gust din somnul binefacator, dar ce, eu nu sunt usor de amagit!

In sfarsit, m-am lasat induplecat si m-a furat somnul pe gargarita. Am o „gargarita” cu pernuta si paturica, pe ea imi place sa dorm in sufragerie, acolo ma simt cel mai bine, pacat ca nu e dormitorul meu acolo…

Somn usor, taticul, aud ca mereu intebi de mine. Si eu te iubesc.

Duminica, 12 decembrie

Astazi mi-am inceput ziua cu o briza de noutate. Am fost dus de mamica la webcam si m-a vazut taticul la camera. Taticul meu e departe, mi-e dor de el. E mandru de mine, s-a mirat de cat am crescut si de felul in care o tin pe mamica de mana… ii tin un deget cu toata manuta mea! Abia asteapt ca  taticul sa vina de la Bucuresti sa stea cu noi in vacanta. Mi-a luat si desene animate, nu stie ce surprize sa-mi mai faca!

Tot de dimineata au venit si  bunicii din Precista. Bunica mi-a cumparat un costumas foarte frumos, albastru cu alb si papucei de casa cu iepuras. Mi-a mai facut si un pled de pus in carucior. Bunicul se uita intr-un ochi la mine si zambea pe sub mustata. Multumire, mandrie, bucurie, curiozitate, toate se citesc pe fata bunicului. Eu i-am simtiit, ma mai foiam, am si adormit in timpul acesta si astfel am amanat momentul luarii in brate.

Mai tarziu mama a iesit singura la aer pana la magazin si eu am luat o masa frugara la biberon. Nu sunt absurd, stiu ca mama nu rezista sa stea numai si numai in casa, asa ca o las doar putin sa mai respire…pe afara. Apoi…o chem cu hotarare!

Noaptea se lasa iradiata de reflexele zapezii si e timpul e somn.

Sambata, 11 decembrie 2010

Astazi am primit o multime de musafiri. Toti sunt curioasi sa ma vada. Andrei, elevul mamei, era asa emotionat ca ii port numele si ca sunt fiul Doamnei ! Buchetul superb de trandafiri m-a impresionat, ce-i drept, si pe mine! Mama era curioasa sa mai afle ce s-a mai intamplat pe la scoala si Andrei a povestit. Departe gandul de a avea o mama barfitoare, ea a intrebat doar lucruri esentiale si elevul ei vorbea cu glas vioi.

A venit si Oana, prietena mamei, ea e Sagetator ca si mine si a vorbit si ea, auzeam atatea voci incat credeam ca sunt intr-un carusel. Eram studiat cu atentie, dar aveam dubla precautie: fundita rosie pe caciulita, ca la fetite (o iert pe mama caci ii cunosc intentia buna, dar ii amintesc totusi ca nu sunt fetita cu fundita!) si panglicuta rosie la manuta ca nimeni sa nu ma deoache.

Spre seara a venit verisorul mamei, Marius cu familia lui: Mihaela si Geroge. George e un verisor al meu foarte amuzant si strengar, ii merge mintea. Credea ca aveam deja un dinte, dar era o urma de la lapte pe buza. Si ma asculta la usa, cica respiram de se auzea de pe hol. Eroare, tatal lui i-a explicat ca se aude un zgomot la baie, eu nu respir ca un elefant!

In fine, curiosi sunt si oamenii! Poate voi avea rabdarea si pasiunea de a le studia comportamentul detaliat, cine stie, asta daca ajung psiholog.

Mai tarziu am facut baita generala obisnuita, cu ceai de musetel, dezmierdat de mainile rabdatoare ale bunicii si de mainile harnice ale mamei. Mama e cam panicoasa, inca nu m-a tinut ea la baita, ci doar m-a spalat, dar ii transmit sa isi ia inima-n dinti si sa incerce. Nu sunt de portelan sa ma sparg asa usor!

Si uite… parca Mos Ene imi da tarcoale pe la gene…

Marti, 30 noiembrie 2010

M-am nascut intr-o zi sfanta de marti, de Sf. Andrei. Parintii imi alesesera dinainte acest nume simbolic si mama s-a rugat sa vin pe lume de Sf. Andrei. Nimic nu este intamplator, nu putem vorbi de coincidente. Am iesit „la rece”, fara dureri, prin cezariana. Am primit nota 10 cu felicitari si am avut la nastere 3kg si 900 g. La reanimare am venit cu tanti Crina, asistenta, careia ii multumesc prin zambetul meu strengar. M-a adus un pic sa o vad pe mamica si mi-a facut prima poza.

Ce impresie mi-am facut despre mamica? E o fire calma, arata cam palida dar imi place, abia astept sa o cunosc mai bine.

Taticului i-am simtit privirile indreptate asupra mea, in timp ce stateam la incubator. Am priviri otelite ca taticul si cred ca si gurita e a lui. E ambitios si hotarat, asta imi place la el.

Si iata-ma plonjand in viata extrauterina. Oare o fi mai bine ca in burtica mamici mele? Nu stiu inca, astept sa explorez cu fiecare moment pentru ca sunt o fire curioasa.

Maine e o noua aventura si vocea calda a mamei este cel mai bun intaritor care ma determina sa intru in cursa vietii de aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s