Aschii de arta

This slideshow requires JavaScript.

Sunt genii mici pe acest pamant, adica, la prima vedere, nedemne de bagat in seama. Oameni simpli, cu o forta imagistica uluitoare, care adopta tehnici inedite si transpun ideile in opere de arta.

Un asemena om este si Sergey Bobkov, de 54 de ani, care creeaza sculpturi inspirate din lumea animaliera, din aschii de Cedru Siberian.

Tehnica sa este inedita si pretioasa. Artistul tine atat de mult la creatiile sale, incat nu se lasa ispitit de nicio tentatie financiara, oricat de uriasa ar fi aceasta. “Vulturul” sau este unic pentru sufletul sau, de aceea nu e de vanzare, nici pentru 17.000 $.

Desi Serghey Bobkov a inovat aceasta tehnica de ceva, vreme, pana in prezent nu a creat decat 11 sculpturi, o opera realizandu-se in 6 luni, dupa 10-12 ore de lucru pe zi.

Asa impatimiti ai artei, mai rar!

26 mai 2012

Draga blogule,

De mult timp nu a mai vorbit mamica mea cu tine…s-o ierti ca tare a mai fost impovarata de tot felul de probleme!  E prinsa si cu scoala si cu munca de acasa si, in primul rand, cu mine, asa ca putin timp ii mai ramane si pentru ea.

Ce s-a mai intamplat in ultimul timp in drumul vietii noastre?

Acum trei saptamani am avut rubeola. A fost o forma destul de usoara, fara febra sau alte complicatii, cu mici pete rosiatice, care s-au extins pe manute si au stationat acolo, mult si bine, timp de doua saptamani. Mamica m-a dat cu alcool mentolat, mi-a dat calciu, vitamina C, aerius si multe mangaieri si incrajari. Eu am stat in casa in cele 14 zile si nu mai stiam ce sa mai fac… ma jucam cu multe cuburi, cu masini, ma uitam la Baby Tv, rasfoiam cartile mele cu povesti si cu desene. Mamica mi-a mai luat masinute, animale salbatice  ca sa ma mai scoata din monotonie. Am tanjit si am slabit destul de mult.

DAr acum, iata-ma-s vesel si nazbatios ca vantul primavaratic in tulburarea sa. Alerg dintr-o parte in alta, ma joc cu jucarii, ies pe afara si devin melancolic atunci cand vad o fetita brunetica, cu gurita rosie ca o ciresica si cu doi ochisori negri si jucausi… e de la Baby Tv, am numit-o Ana in gand… O admir si vreau sa o vad cat mai des.  Parintii mei rad de mine de se prapadesc dar sunt si ei curiosi sa vada cum ma mainfest.

In sfarsit, suntem impreuna toti trei: eu, mamaica si taticul. Taticul nu mai pleaca de langa noi si e bine cu el acasa. A fost o saptamana plecat la Bucurersti, dar acum e acasa cu noi.

Atunci cand a fost plecat, eu am mers cu mamica la bunici la Poduri vreo doua zile si m-am simtit liber sa alerg. ERa atata spatiu si multi puisori de gaina si boboci de gasca. M-am intalnit si cu varul Tudor cu care am dese altercatii de la jucarii.

In rest, sunt fericit, cresc si incep sa inteleg mai multe din jurul meu.

24 aprilie 2012

This slideshow requires JavaScript.

Si s-a terminat vacanta mamicii mele! Au fost momente pe cinste, relaxante, alaturi de bunicii de la Poduri si de marea familie din partea mamei. M-am simtit rasfatat, am patrulat nestingherit pe pamant acoperit cu iarba si m-am jucat cu mingea, am comunicat un pic cu varul Tudor. Inca se simte diferenta de varsta dintre noi, el e mai mare cu 10 luni ca mine. Poate cand vom mai creste, atunci ne vom apropia mai mult.

In prezent, am revenit in Piatra-Neamt si ne-am reluat programul de rutina. Mamica, la scoala, cu si mai multe responsabilitati; alearga toata ziulica si incearca sa nu ma neglijeze, sa imi acorde atentie pe cat poate. Reuseste, in mare parte. De mine mai au grija doamna CArmen si bunica Mariana, in orele de dupa-amiaza.

Ies afara, ma foiesc mai cu spor prin casa. Deja am facut cunostinta cu o fetita, Ana, nu degeaba repetam prin casa acest nume, inainte de a o cunoaste. Ce mai, forta destinului! I-am facut si pa, am stat amandoi in aceeasi farfurie de piatra, ne-am jucat cu un bat, ea voia sa mi-l ia, iar eu faceam scandal. AStept sa o mai revad: Ana, Ana, pana atunci strig neincetat. Taticul pufneste, mamica e un pic contrariata si eu nu mai pot de curiozitate sa explorez, figuri , locuri si sa acumulez tot felul de impresii, senzatii.

Azi, bunicii din Precista mi-au luat blugi cu elastic, frumusei, abia astept sa ii imbrac sa fiu chipes si sa o impresionez pe…Ana. Ei, glumeam si eu!

M-am intors pe la orele 20 in casa si am papat branzica cu rosie; imi plac foarte mult aceste legume. Am mai stat, m-am mai uitat la Baby TV, am conversat cu mamica dar si cu taticu’ si apoi taticul m-a adormit.

Noapte buna va spun si voua, dragi cititori de blog!

 

luni, 16 aprilie 2012

E a doua zi de Paste si ma bucur nespus. Am fost din nou in “inalta societate” a clanului nostru, care e familia din partea mamei. Ii spun clan, pentru ca sunt foarte multi, matusi, verisori, unchi etc. Si eu sunt un reprezentant din aripa tanara, alaturi de verisorul meu, Tudor, de doi ani si doua luni. El nu prea vrea sa imi dea mingea, dar ne-am imprietenit, ne-am si pupat. E mai mare si diferenta se simte, deocamdata.

Aseara am tropait fericit pe holul mare de la casa lui nanul Vasile si m-am jucat cu Tudor, comunicam si eu de zor. Varul meu, neintelegand mare lucru din bolboroseala mea, a inceput sa turuie pe limba mea, strambandu-se cu limba si era nostim. Apoi am mancat cu totii la masa mare la nanul Vasile. Eram cata frunza si iarba si, inchipuiti-va, nu se adunasera toti, cativa din familie nu au venit. Am papat si eu in brate la mamica,,, mamaliguta cu branzica si carne de pui la gratar. A fost tare bun, mai ales la comun!

La inceput am fost cam rusinos, apoi m-am imprietenit cu fiecare. De la nana Mihaela am primit un tricou si blugi frumosi, de la ceilalti nani niste banuti cu care o sa-mi ia mamica ceva de pret.

Dar sa revenim la ziua de azi. Am ciocnit si eu ou rosu, mamica va pune niste poze pe blog. A fost interesanta aceasta experienta si m-am exteriorizat de fericire. Eu sunt foarte expresiv si traiesc intens fiecare emotie  si o impartasesc cu ceilalti.

Am mers iar la masa mare la mama Ileana Cosanzeana si i-am vazut si pe Florin, Alexandra, unchi si matusa, Ioana, nanul Dorin si pe toti ceilalti. Am gustat si din Tiramisu facut de nana Mihaela si mi-a placut grozav, cu fructe de padure. Am mai consumat si drob de pui cu rosii, delicios.

Am iesit pe afara, am vorbit in legea mea cu membrii clanului si m-am simtit ca un randunel liber.

Imi place la tara. Ma simt in elementul meu si am capatat culoare in obraji.

marti 6 martie 2012

 

This slideshow requires JavaScript.

Azi am fost calatorul vesel. Am mers cu mamica, bunica Lenuta si cu bunicul Jan la Bacau la control. O data la trei luni merg la o doamna doctor pediatru , un adevarat profesionist, pentru a vedea daca ma dezvolt normal. Si am iesit chiar foarte bine: am 83 cm, sunt chiar inalt pentru varsta mea, am 11 kg 170 grame, potrivit, nici prea gras, nici prea slab. Sunt un copil sanatos, energic, ambitios, care fac scandal si plang cand sunt deranjat si cand ma enerveaza strainii.

Doamna doctor mi-a mai prescris si o schema de introducere a laptelui de vaca, cu cereale pe baza de orez si roscove sau banane si cu Nan 3, a sfatuit-o pe mamica sa imi dea in continuare calciu, pikovit si vigantol, fara lunile de vara. Tratamentul la ochisor (mi-a curs putin, o conjunctivita usoara) se va continua pana joi.

Acest control a potolit toate spiritele incinse din pricina faptului ca, la prima impresie, sunt prea slab si ca mamica e mai catolic decat papa in privinta alimentatiei. Nu e adevarat! Mama mea vrea ca eu sa cresc sanatos si nu iese din cuvantul medicului pediatru de la Bacau, sa fie clar la toata lumea! Pentru viata si sanatatea mea, mamica se lupta pana in panzele albe cu toti oamenii si cu toate mentalitatile lor!

Dar sa revenim la Bacau. La cabinetul doamnei doctor Popa, cea care m-a scos din burtica, eu m-am simtit stingher un pic, la inceput. Doamna Popa m-a vazut si a spus ca sunt u copil foarte frumos si dezvoltat normal si a primit cu bucurie buchetul de trandafiri cu lalele, daruit de mamica. A vorbit cu bunica si cu mamica si aceasta revedere a fost ca intre niste vechi cunostinte.

Bunicul Nelu a fost foarte incantat cand a auzit la telefon ca eu sunt asa lung, seman cu el la lungime…Si taticul meu a fost multumit cand a auzit ca sunt bine, el imi transmite unde pozitive din departare, de la Bucuresti. Eu as vrea sa imi trimita toate urarile direct, pe calea imbratisarii, nu pe calea mesajelor verbale auzite la telefon… “Taticu’, vino odata la noi ca ne-am cam saturat de cand asteptam…”

Dar sa va mai spun ceva nostim despre mine. In masina am inceput sa imi exteriorizez latura mea generoasa: “Bunica, te ajut eu! Te hranesc eu cu putuleti si te scutur eu de firmituri!” Am inceput sa ii dau cate un pufilete in gura bunicii si o scuturam de zor de firmituri. Am vazut cum a facut ea prima data si am imitat si eu.Toti radeau incantati de isprava mea – primul gest matur de afectiune fata de cei dragi!

Am ajuns cu bine acasa si , de emotie, nu am mai putut dormi deloc dupa-amiaza, in masina. Tarziu am adormit, mangaiait de noua voce a cerealelor de orez cu roscove si de vocea reala a mamicii dar si a bunici mele.

Noapte buna tuturor si de abia astept sa mai cresc, sa merg mai bine pe picioarele mele si sa va intalnesc!

luni 6 februarie 2012

Oh, draga blogule, de când nu a mai trecut mamica mea pe la tine… chiar mi-era dor! A promis ca va mai scrie despre evenimentele importante din viata mea dar nu chiar in fiecare zi si asta face sa se destrame un pic din magia jurnalului…

De o saptamana si ceva, aproape doua, stau in casa, mic, ingramadit si plictisit. Afara e un ger cumplit, de cod portocaliu si ninge si iti ingheata si limba in gura, mi-a descris mamica: ” Nu poti iesi afara, andrei, iti ingheata funduletul!” Si atunci ma resemnez, joc fotbal cu mingile mele, alergand dupa cate 3-4 o data, ma uit pe cartile mele cu animale, cu povesti, mai arunc o privire si stric ce construiesc altii din cuburi, ma uit la Baby Tv si incerc sa imit cat mai bine acel ras mefistotelic al oamenilor de zapada. Mamica e exasperata de acest ras, dimpotriva, taticul ma incurajeaza si zambeste satisfacut cand ma aude…

Azi am cazut pe spate cu tot cu premergator, mamica era langa mine dar se intorsese un pic. Eu m-am fortat si am stat mai mult pe spate si premergatorul si-a pierdut echilibrul. Am cazut cu totul, m-am lovit la cap, m-am speriat foarte tare si mamica s-a speriat si ea. ERam doar noi doi acasa, taticul iesise ca sa-si amane biletul spre Iasi. Mamica m-a frectionat, tremura si sufletul in ea de frica si a reusit sa ma faca sa-mi revi din spaima impreuna cu taticul care tocmai intrase pe usa cand eu tipam ca-n gura de sarpe.

Nu sunt bune aceste lovituri si sper sa iau cat mai putine sau chiar deloc de-acum incolo.

Taticul e blocat aici, in Piatra-Neamt si noi ne dam coate si priviri cu subinteles, nu mai putem de bucurie. Ne mai rasfata si el pe-amandoi ca ne-ajunge de-atata singuratate! El ma ia in brate, ma face avion si ma gadila de rad in ecou. Si cand sa adorm, tot nu prea pot cu el, ma face sa rad asa de tare, ca imi fuge tot somnul. E nostim taticul si eu ii raspund cu un zambet larg, incat nu poate sa stea serios in fata mea. Ce mai, facem o echipa de milioane. Dar nici pe mamica n-a uit: mereu o strig si ma alint in bratele ei.

Cam aceasta este atmosera unei nopti albe, tarzii de iarna.

vineri 30 decembrie 2011- vineri 13 ianuarie 2012

Te regasim cu drag, blogule! Ai devenit o parte componenta a familiei noastre, nu esti doar o notiune abstracta pentru noi, esti ecoul faptelor, al gandurilor si al simtirii noastre!

Iata ca am petrecut trei saptamani frumoase de iarna, cu toata familia. De o saptamana, aproape, sunt din nou numai cu mamica.

S-au petrecut si ceva, schimbari: de patru zile dormim noaptea in patul mare, in sufragerie si dimineata eu vin vertiginos spre mamica si ma lipesc de nasul ei, alintandu-ma ca un pisicel. Mamica nu mai poate de bucurie. Unice sunt aceste clipe si asa bine ne simtim in acest loc, incat crestem amandoi: eu, in lungime, mai mult si mamica in latime…

De cateva zile merg pe jos cu ghetutele usoare de la Ela-acest aspect imi ofera siguranta si am inceput sa fac mai multi pasi singur, bineinteles, cu bratele mamicii prin apropiere. Aceasta imi confera o imensa bucurie. Alerg cu mamica dupa doua mingi, una mijlocie si una mare si astfel imi formez atentia distributiva. Cand pornesc dupa una, dau sut si apoi ma rasucesc pe calcaie si ajung la cealalta minge.

Ne uitam apoi la Baby TV, sa nu pierdem nicio stire si apoi imprastiem cuburi, invart la rotile masinutelor. Dupa cateva ore mai stam si noi si atunci rasfoiesc cartea preferata de povesti, cea de la nana Mihaela. Mamica imi citeste repede povestea si ma pacaleste ca sa mai zabovesc asupra imaginilor, imi explica ea ce e in fiecare ilustratie. Eu sunt nerabdator sa rasfoiesc… Imi plac mult cartile si nu ma plictisec.

De asemenea, am inceput sa merg pe jos si afara, tinut doar de o manuta. Incerc sa escaladez toate “povarnisurile”, delusoare, pante domoale, sa merg prin locurile cele mai accidentate-cu pietris, pamant, crengi, iarba, totul spre exsasperarea mamicii care abia tine pasul cu mine! Dar si cand voi scapa la picioare… vorba doamnei Carmen, atunci sa vedem cine o sa ma prinda din urma….

Il asteptam pe taticul, a plecat de o saptamana si e intoarce abia la sfarsitul celeilalte saptamani. “Taticu’, mi-e tare dor de tine! Te strig si dimineata si la pranz si seara: ta-ta, ta-ta-ta, ta-ti si mamica imi spune ca ai plecat la serviciu dar ca te vei intoarce in curand”. Ce inseamna acest “curand” si cand va fi? Sa vii in fiecare saptamana!”

Te iubim!